„Poltergeist” sufera in cele mai multe ocazii de lipsa unor personaje credibile, care par mai degraba preocupate sa amuze si sa se faca placute audientei. Si asta nu e musai un handicap. Doar ca atunci cand genul caruia i te supui ar trebui sa sperie si o face rar si precaut, asta poate impiedica adevaratele intentii sa para naturale.

Noul „Poltergeist” poate fi cel mai înfricoșător film pe care copiii sub 13 ani l-au văzut până acum, exact ca și originalul pentru părinții lor în 1982.

Rar s-a mai văzut un remake la care să se simtă atât de acut că există doar din obligație contractuală.

Versiunea Poltergeist a lui Kenan funcționează foarte bine și ca un studiu al unei familii americane din clasa de mijloc care se străduie să supraviețuiască într-un climat economic aspru.

Este păcat că Kenan nu se folosește de înclinația sa pentru stilul gothic, dar filmul are totuși o urgență fluidă, orientată pentru 3D…

Poltergeist ajunge să fie un film horror clișeist despre o casă bântuită, care se străduie să-și justifice existența.

Remakeul Poltergeist este plictisitor și aproape în întregime fără momente de spaimă.

Dezamăgitor de banal și lipsit de imaginație.

Gil Kenan ridică în mod semnificant miza față de filmul realizat de Hooper.