
The Social Network (2010)
Premieră:
29-10-2010Gen:
DramăSite oficial:
The Social Network (2010)Distribuitor:
InterComFilm DistributionDelia – Filme-cărți
Un film al generatiei tinere? Nu, un film al generatiilor internet! Un film al generatiilor insingurate in fata computerelor, dar atat de insetate de comunicare, de socializare!
Andreea Ciobanu – Raluk.ro
Este un must see al anului si pe viitor, un foarte probabil film de Oscar.
Floryan – FilmeTari
Regizorul lui “Fight Club” si al, mai recentului, “The Curious Case of Benjamin Button” a reusit sa transforme povestea infiintarii retelei sociale Facebook intr-un film impresionant. Va spun… 2 ore am stat cu ochii atintiti pe imagini fara sa ma intereseaze orice altceva s-ar fi intamplat langa mine.
Irina – metropotam
The Social Network e un film cool despre care se va vorbi mult pentru ca ne identificam cu tot ce se intampla pe acolo, recunoastem platforma si feature-urile si aproape ca anticipam ce se va intampla, cum a fost momentul creatiei faimosului „relationship status”.
Anca Grădinaru – adevărul
Filmul lui David Fincher are calităţi aproape antropologice: cartografiază naşterea unui nou tip de om. Un „alien”, un sociopat, complet inadaptat la viaţa reală, însă un titan în lumea virtuală, unde e agresiv, dispreţuitor, nimicitor… Îl găsiţi în zeci de exemplare pe la secţiunile de comentarii ale site-urilor, pitit ca un pitbull în spatele anonimităţii. Însă, rareori are ocazia să devină un Übermensch ca acesta de faţă.
Alexandru Ţîrdea – Cineblog
David Fincher a construit un film în care a păstrat aceeaşi atmosferă apăsătoare din Se7en şi Zodiac (utilizând din nou muzica lui Trent Reznor de la Nine Inch Nails), dar şi stilul vizual deosebit din The Curious Case of Benjamin Button. Însă nu regia impecabilă a lui Fincher a făcut ca filmul să aibă substanţă, ci scenariul lui Aaron Sorkin, care redactează o cantitate impresionantă de dialog bun, fără replici inutile.
Iulia Blaga – HotNews
The Social Network e, dramaturgic vorbind, o reţea ale cărei elemente comunică. În plus, are şi umor. Probabil că are deja asigurat Oscarul pentru scenariu adaptare.
Andrei Bangu – Liternet
The Social Network nu este o capodoperă – este genul de film bun şi corect fără de cine ştie ce greutate. Aici, una din alegerile sale (ale lui David Fincher n.r.) proaste a fost să se vorbească foarte mult şi foarte repede – la un moment dat m-am simţit ca în mijlocul unei ploi cu grindină, fără vreun adăpost la vedere.
Kenneth Turan – LA Times
Filmul despre Facebook şi despre fondatorul său este bine scris de către Aaron Sorkin, bine regizat de către David Fincher şi bine jucat de către Jesse Eisenberg.
Owen Gleiberman – Entertainment Weekly
The Social Network are tot ce vrei de la un thriller inteligent.
Manohla Dargis – New York Times
Dl. Fincher şi dl. Sorkin oferă o creaţie pentru era digitală şi o poveste despre moralitate, una condusă de dorinţă, marcată de triumf, viciată de trădare şi inspirată de noua doctrină: tocilarii vor moşteni pământul.
Damon Wise – Empire
Este Zuckerberg un escroc? Un manipulant? Fincher şi Sorkin lasă deschis acest subiect şi nu dă un răspuns; pe de altă parte nici nu este nevoie, pentru că în versiunea lor, acest lucru nu contează. Cântecul de la final spune totul: Baby You’re A Rich Man, de Beatles, care pune următoarea întrebare: „Cum te simţi ca cel mai frumos om?” Zuckerberg nu ştie. Dar, aşa cum filmul sugerează, de ce ar avea nevoie să ştie? El este din generaţia log-in, log-out, care ştie puţine despre frumuseţe şi chiar mai puţine despre sentimente.
Chris Cabin – FilmCritic
The Social Network, cu siguranţă, filmul anului, în esenţă, arată că invenţia lui Zuckerberg a permis oamenilor nu numai să creeze versiuni atent editate ale lor înșiși, ci și să creeze propria comunitate care, în special în cazul lui Zuckerberg, poate fi complet controlată de un singur individ.
Drew McWeeny – HITFIX
„The Social Network” reprezintă cea mai bună creaţie atât a lui Aaron Sorkin cât şi a lui David Fincher, o combinaţie la care nu m-aş fi aşteptat.
Roger Ebert – Chicago Sun Times
Filmul lui David Fincher posedă nu numai rara calitate de a fi la fel de inteligent precum eroul său, ci îi copiază toate trăsăturile acestuia: este nerăbdător, rece şi captivant.
Peter Bradshaw – The Guardian
Acesta este un portret hiperactiv și hiperdinamic al unei epoci în care Web 2.0-ul a devenit mai sexy şi mai important decât politica, arta, cărţile – mai important decât orice. Sorkin şi Fincher combină entuziasmul cu un fel de pesimism negru și insistent. Un lucru deștept.
Andrew Pulver – The Guardian
The Social Network este un film solid: povestea se construiește încetul cu încetul, este spusă în cea mai mare parte prin flashback-uri şi comunică bucuria pură a acelor momente în care lumea rețelelor de socializare s-a schimbat cu totul.
Jim Vejvoda – IGN
Acesta ar fi putut fi despre inventarea radioului sau a unui medicament şi ar fi fost la fel de interesant, pentru că, în cele din urmă, vorbește despre comportamentul uman. Acestea fiind spuse, totuşi, The Social Network probabil va fi plăcut mai mult de către cei ale căror vieţi sunt dominate sau definite de a fi online.
Patrick Kolan – IGN Australia
Nu lăsa niciodată adevărul să stea în calea unei povești bune. Este un truism vechi din lumea divertismentului care se aplică perfect la capodopera lui David Fincher, „The Social Network”.
Harry – Ain’t it Cool News
În primele 10 minute, sau cam așa ceva, ale lui The Social Network, apare acel moment. Știi momentul despre care vorbesc. Este acel moment din film, în care ştii… dincolo de orice umbră de îndoială, că ești martorul unui film al naibii de bun.
Laremy Legel – Film.com
Filmul de care mi-am amintit pe parcursul celor două ore petrecute cu The Social Network a fost A Few Good Men. Acela a fost un alt film care a făcut fiecare privire să pară importantă, fiecare acord de pian – o potenţială sursă de groază. Mitul creării site-ului Facebook nu are greutatea emoționala a morţii soldatului Santiago, dar The Social Network este dornic să facă majoritatea scenelor din film să pară profund importante.
Anthony Quinn – The Independent
Drama lui David Fincher adoptă povestea modelul creat în 1999, în Fight Club, şi-l inversează. Un tânăr cu nici un farmec special sau cu aptitudini sociale îşi doreşte cu disperare să aparţină unui grup, unui club, unui „ceva”. În Fight Club, protagonistul se alătură unei mişcări care insistă asupra confidenţialităţii: prima lor regulă este ” să nu vorbeşti despre Fight Club”. În The Social Network, protagonistul porneşte propria sa mişcare, dar în loc de a păstra confidenţialitatea, face exact invers şi, în mod terifiant, trage după el milioane de oameni.
Christy Lemire – China Post
Este îndrăzneţ, amuzant şi tensionant, are multă energie şi pulsează de fiorul unei noi descoperiri.
Bob Mondello – NPR
The Social Network este entertainment pur – diferit de orice alt thriller, făcând etica afacerilor, diferenţele de clasă socială şi argumentele legate de proprietate intelectuală să pară mai sexy ca niciodată.
Peter Travers – Rolling Stone
The Social Network nu este o descriere vizuală plictisitoare despre cum Facebook a crescut de la câteva sute de utilizatori din cadrul Universităţii Harvard în 2004 la aproximativ jumătate de miliard de utilizatori în 2010. The Social Network este un film cu rezervorul plin de creativitate, ceea ce face ca totul să meargă şnur, de la început şi până la final (la naiba, chiar şi la mijloc).
Tim Basham – Paste Magazine
Regizorul David Fincher (Fight Club, Zodiac, Se7en) a creat un film în care tinerii eroi nu sunt superficiali, nu caută să găsească o scurtătură facilă pentru a intra în castel. În The Social Network, au construit castelul ei înşişi şi apoi s-au baricadat înăuntru. Dar, la fel ca în primul film Wall Street, lăcomia este încă rege iar lupii sunt la uşă.
Julian Shaw – FilmInk
Se spune că o persoană este norocoasă dacă-și poate număra prietenii adevărați pe degetele de la o mână. Până la sfârşitul lui The Social Network, este clar că pentru co-fondatorul lui Facebook, Mark Zuckerberg, există cu cinci degete prea mult pe această mână.
Eric Kohn – IndieWire
Cu Zuckerberg, Fincher şi Sorkin au găsit primul anti-erou adevărat al secolului 21.
Scott Henderson – The Vine
Fincher ne oferă cea mai bună creaţie a sa de la Seven încoace. O drama mai bună decât Zodiac şi chiar mai relevantă pentru generaţia noastră de astăzi decât Fight Club. Dacă ar fi să căutaţi un film care defineste problemele societăţii noastre, lumea nouă a relaţiilor interpersonale din spaţiul virtual şi motivele atemporale care duc la apariţia conflictelor umane, The Social Network ar fi acest film.
Shaheema Barodien – Channel 24
Pentru mulţi utilizatori ai Facebook-ului, Mark Zuckerberg era o enigmă. Tot ce se ştia despre el, printr-o cercetare sumară, era faptul că, la 26 de ani, el a devenit cel mai tânăr miliardar din lume. Iar The Social Network vrea să ne spună că acest fapt e cel mai puţin interesant lucru despre el.