„The Longest Ride” poate castiga lejer titlul de cea mai buna adaptare din seria romanelor lui Sparks, remarcandu-se prin simplitate si un compus profund de emotii. Fara exagerari si artificii inutile.

Pana la urma, cred ca George Tillman, Jr. reuseste sa scoata din romanul lui Sparks tot ce e mai bun – peste doua ore de filosofie romantica, care m-au lasat cu dorinta de a vrea sa fiu mereu deschisa si buna, mereu indragostita si mereu gata de sacrificii.

Dupa atatea povesti siropoase, melancolice si provocatoare de lacrimi (fetelor), am fost placut impresionat sa vad o drama reusita, care te surprinde la tot pasul. mai ales in momentele in care te astepti la un cliseu romantic si filmul iti ofera cu totul altceva.

[…] cel puțin oferă noi variații interesante la formula tipică lui Sparks. Dar, nimic mai mult.

Cele două ore și ceva sunt marcate în principal de goluri născute de pe urma scenelor create pentru a manipula în mod direct emoțiile, în loc să le declanșeze.

Foarte anost, în ciuda șarmului și a sincerității actorilor.

Este stupid, este lung, este plictisitor.

Precum punctele culminante ale poveștii sunt greu de înghițit, chiar și cele mai rudimentare aspecte ale interacțiunilor dintre personaje par forțate, artificiale și nespontane.