Nu e loc de finețuri și nuanțe în această denunțare destul de schematică a extremismului de orice fel, salvată totuși de la irelevanță prin tușele satirice, prin infiltrarea unor momente de delir suprarealist și printr-o anumită forță a regiei.

Narațiunea începe într-un realism neclar și se îndreptă pe cărări tot mai întunecate și mai suprarealiste, dar bogate în substanță, totodată.

Își face lent cunoscute intențiile, dar modul său clar este crucial în a ne face să înțelegem ceea ce urmărește regizorul rus Kirill Serebrennikov.

O satiră seducătoare a dogmei ortodoxe din Rusia.