Toată lumea din familia noastră (2012)

Toată lumea din familia noastră

Premieră:
06-04-2012
Delia – Filme-cărți
Finalul e deschis! Si se lasa cu ceva sange! Nici nu l-as fi vazut altfel! Poate doar “lasarea de sange” reuseste sa scada tensiunea, domoleste nevroza… spala pacatele …poate!
Iulia Blaga – HotNews
„Toata lumea din familia noastra” nu are umorul cupletelor cu „Stela si Arsinel”, ci pe cel al unei telenovele grotesti care a invadeaza (asemeni unei caracatite) realitatea de zi cu zi.
Claudia Cojocaru – Revista Cultura
„Toata lumea din familia noastra“ e un tablou care naste monstri, un tablou care implica lumea familiala, „cu exceptia unui unchi, il stiu eu, ala nu merita“.
Bogdan – Blogul cu filme
Filmul e tonic. Primul film cu monștri din cinematografia română.
Adelina – Raluk
Deși povestea e tragică, îți provoacă hohote de râs datorită situațiilor tipic românești și dialogului specific de care toți ne-am lovit, dacă nu în familiile noastre, atunci în familiile altora. Este un râs amar care vine involuntar și care îți da o stare de discomfort când scenele devin violente.
Ana Barbu – Raluk
Un film cu adevarat bun e cel care te face sa intelegi mai bine lucrurile, ti le pune intr-o perspectiva noua, sau chiar iti ofera solutii. Pentru mine, Toata lumea din familia noastra nu face nici unul din aceste lucruri.
Dragoş Marin – FilmReporter
Un real şi firesc progres faţă de Cea mai fericită fată din lume, excelent jucat şi cu un scenariu mai bine închegat, ce nu mai lasă impresia de scurtmetraj expandat, Toată lumea… e expresia maturizării artistice a lui Radu Jude şi unul dintre „aşa da-urile” din filmul românesc contemporan.
Noul film semnat Radu Jude este o surpriză mai mult decât plăcută, este un film conglomerat, un film supra- concentrat, îndrăzneț prin comicul izolat de consistent
Codruţa Creţulescu – Liternet
Deşi pelicula nu iese, din punct de vedere stilistic, din canonul în care cinema-ul autohton se simte atât de confortabil – cadre lungi, filmări strânse, din mână, scene preponderent de interior, dialog abundent şi coregrafie minuţioasă -, umorul de limbaj şi situaţie ocupă un spaţiu suficient de important în economia întregului cât să scoată filmul din raza de acţiune a unor substantive devenite deja monedă curentă precum „posăceală” sau „mizerabilism”.
Andrei Gorzo – Dilema Veche
Atît scriitura scenaristică (Jude în colaborare cu Corina Sabău), cît şi regia se caracterizează printr-un nivel înalt de energie creativă – printr-un foc continuu de idei: hai să băgăm şi replica asta, hai să facem şi faza aia – care sugerează o eliberare de inhibiţii şi o dizolvare (cel puţin temporară) a emoţiilor negative în plăcerea inventării de scene apte de a face publicul să se crucească.
Florin Barbu – BeWhere
Radu Jude face tot un film despre copiii prinşi în lumea celor mari. Toate celelalte sunt despre asta. Poate că e cel mai consecvent (tematic, vorbind) regizor dintre toate noile valuri. Pricinoşii i-ar spune monoton. E şi asta o (altă) discuţie.
Neil Young – Hollywood Reporter
Având în vedere cea mai recentă creație a regizorului/co-scenaristului Radu jude, mult-lăudatul și surpinzător de longevivul ”nou val” al cinemaului românesc pare să-și piardă în cele din urmă avântul.
Eric Khon – Indiewire
Minunata comedie neagră Everybody in Our Family demonstrează care sunt cele mai bune calități ale cinema-ului modern românesc.