Departe de a exprima o „viziune de autor”, Un pas în urma serafimilor e, mai degrabă, un fel de chewing gum, de fast food. Într-o lume în care şi ciunga şi hamburgerii cu cartofi pai sunt la mare trecere, am putea spune: 1-0 pentru Daniel Sandu.

Combină eficient umorul cu suspansul uşor naiv al evoluţiei protagoniştilor şi descoperă câţiva tineri actori (printre ei, Ali Amir, Alfred Wegeman, Ştefan Mihai, Niko Becker) de care cu siguranţă vom mai auzi.

Un pas in urma serafimilor este printre cele mai bune filme romanesti ale anului.

Deşi durează aproape trei ore, nu te plictiseşte nici o secundă.

Este genul de film puţin ofertant pentru un public mai pretenţios, deoarece nu eventualele întrebări şi dileme par a fi importante, ci răspunsurile pe care regizorul le are deja.