Les Films de Cannes 16/17. Retrospectivă/Warm-up

les-films-des-cannes-retrospectiva-20-mai

Sâmbătă, 20 mai, vor putea fi (re)văzute șapte dintre cele mai populare filme de la ediția de anul trecut a Les Films de Cannes à Bucarest. Proiecțiile vor avea loc la Grand Cinema & More, Cinema Elvire Popescu și Cinema Muzeul Țăranului.

Evenimentul, intitulat Les Films de Cannes 16/17. Retrospectivă/Warm-up, include câștigătorul Palm d’Or-ului din 2016, Eu, Daniel Blake, filmul câștigător al Oscarului pentru cel mai bun film străin – Forushande/The Salesman, dar și Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki, debutul lui Juho Kuosmanen – distins la Cannes cu Premiul Un Certain Regard și cu premiul FIPRESCI pentru Descoperirea europeană a anului la Premiile Academiei Europene de Film 2016 -, care are premiera în această săptămână în cinematografele de la noi.

Pentru ediția din toamnă, festivalul Les Films de Cannes à Bucarest își propune să pregătească programul împreună cu publicul și își invită spectatorii să aleagă filmele din selecția oficială a Festivalului de la Cannes 2017 pe care doresc să le vadă la București între 13 și 22 octombrie. Preferințele publicului pot fi exprimate prin completarea formularului disponibil pe pagina oficială a evenimentului „Les Films de Cannes 16/17. Retrospectivă/Warm-up”.

Programul Les Films de Cannes 16/17. Retrospectivă/Warm-up

20 MAI

Grand Cinema & More

*Filmele vor fi introduse de criticul de film Raluca Durbacă
16:00 „Doar sfârșitul lumii” de Xavier Dolan
18:15 „Slujnica“ de Park Chan Wook
21:15 „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki” de Juho Kuosmanen
Biletele sunt disponibile pe site-ul grandentertainment.ro sau la casele de bilete din Grand Cinema & More.

Cinema Elvire Popesco

16:00 „Ma Loute” de Bruno Dumont (Avanpremieră)
18:30 „Forushande”/„The Salesman” de Asghar Farhadi (Avanpremieră)
21:00 „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki” de Juho Kuosmanen
Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro și la casieria cinematografului.

Cinema Muzeul Țăranului

16:00 „Eu, Daniel Blake” de Ken Loach
18:00 „Elle” de Paul Verhoeven
21:00 „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki” de Juho Kuosmanen

Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro și la casieria cinematografului.

Cea de-a 8-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest se va desfășura la București, în perioada 13 – 22 octombrie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *