Poziția copilului, de Călin Peter Netzer, a câștigat aseară, 5 mai, Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor din România.
Cele mai multe premii le-a obținut filmul Domestic, Adrian Sitaru câștigând atât pentru regie, cât și pentru scenariu, Adrian Silişteanu a câștigat pentru imagine și Cristian Niculescu, pentru scenografie.
Tot la categoria ”Cea mai bună regie” a fost premiată și Anca Damian, pentru O vară foarte instabilă, film care a mai câștigat și pentru montaj (Ion Ioachim Stroe) și muzică (Nathan Larson).
Rocker a primit și el trei premii: pentru cel mai bun actor în rol secundar (Alin State), pentru cele mai bune costume (Alexandra Alma Ungureanu) și pentru cea mai bună coloană sonoră (Mihai Bogos, Kai Tebbel, Olaf Mehl).
Cea mai bună actriță a fost aleasă Ioana Flora, pentru rolul din filmul Deja vu, în vreme ce la categoria ”cel mai bun actor” a câștigat Cristian Ioan Gutău, pentru rolul din filmul Killing Time.
Valeria Seciu a fost premiată pentru rolul din filmul Roxanne, la categoria ”cea mai bună actriță în rol secundar”.
Afacerea Tănase, în regia lui Ionuţ Teianu, a câștigat pentru cel mai bun documentar, Puterea celor 10 luni, regizat de Adrian Băluţă, a fost premiat pentru cel mai bun film de animație, iar Killing Time, al lui Florin Piersic Jr., a obținut premiul pentru cel mai bun film experimental.
Premiile Uniunii Cineastilor este un eveniment care se desfășoară, anual, în luna mai, iar din juriul de anul acesta au făcut parte: Răzvan Theodorescu (Preşedinte), Şerban Marinescu, Cristian Tudor Popescu, Doru Mitran, Irina Gărdescu, Mihai Şurubaru, Ioana Corciova, Silvia Cusursuz, Călin Stănculescu, Ştefan Velniciuc și Cornelia Tăutu.
Premiile Uniunii Cineaștilor din România – ediția 2014
- Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor:
“Poziția copilului”, regia Călin Peter Netzer - Premiul pentru regie ex aequo:
Adrian Sitaru pentru filmul „Domestic” și regizoarei Anca Damian pentru filmul „O vară foarte instabilă” - Premiul pentru scenariu:
Adrian Sitaru pentru filmul „Domestic” - Premiul pentru imagine:
Adrian Silişteanu pentru imaginea filmului „Domestic” - Premiul pentru costume:
Alexandra Alma Ungureanu pentru filmul „Rocker” - Premiul pentru scenografie:
Cristian Niculescu pentru filmul “Domestic” - Premiul pentru interpretare feminină:
Ioana Flora pentru rolul din filmul „Deja vu” - Premiul pentru interpretare masculină:
Cristian Ioan Gutău pentru rolul din filmul „Killing Time” - Premiul pentru rol secundar feminin:
Valeria Seciu pentru rolul din filmul „Roxanne” - Premiul pentru rol secundar masculin:
Alin State pentru rolul din filmul ”Rocker” - Premiul pentru montaj:
Ion Ioachim Stroe pentru filmul „O vară foarte instabilă” - Premiul pentru coloana sonoră:
Mihai Bogos, Kai Tebbel, Olaf Mehl pentru filmul „Rocker” - Premiul pentru muzică:
Nathan Larson pentru filmul „O vară foarte instabilă” - Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune:
Liviu Săndulescu pentru filmul “Betoniera” - Premiul pentru film documentar:
„Afacerea Tănase” regia Ionuţ Teianu - Premiul pentru film de animație:
“Puterea celor 10 luni” regia Adrian Băluţă - Premiul pentru film experimental:
Florin Piersic Jr pentru filmul “Killing Time” - Premiul pentru imagine pentru film documentar de televiziune:
Sorin Chivulescu pentru filmul “Frescele călătoare” - Premiul pentru producătorul de film:
Gabi Antal - Premiul Opera Prima ex aequo:
Iulia Rugină pentru filmul „Love Building” şi Tudor Cristian Jurgiu pentru filmul „Câinele japonez” - Premiul Academic al Uniunii Cineaştilor
s-a acordat doamnei Luminiţa Gheorghiu, pentru rolurile din filmele „Poziţia copilului” şi „Sunt o babă comunistă”. - Premiul Academic al Uniunii Cineaştilor
s-a acordat domnului Dan Piţa, pentru importanta contribuţie la dezvoltarea artei cinematografice româneşti. - Premiul Academic al Uniunii Cineaştilor
s-a acordat prof. univ. dr. Manuela Cernat, pentru remarcabila contribuţie în domeniul teoriei şi istoriei filmului şi pentru o carieră academică de excepţie în învaţământul vocaţional universitar. - Premiul de Excelenţă al Uniunii Cineaştilor
s-a acordat doamnei Silvia Kerim pentru importanta contribuţie în domeniul literar şi cinematografic. - Premiul de Excelenţă al Uniunii Cineaştilor
s-a acordat domnului Bujor T. Rîpeanu pentru 60 de ani de activitate deosebită în domeniul criticii şi istoriei filmului românesc. - Premiul de Excelenţă al Uniunii Cineaştilor
s-a acordat domnului Eusebiu Ştefănescu, pentru prestigioasa activitate în domeniul filmului, teatrului şi învăţământului universitar. - Diploma de Excelenţă a Uniunii Cineaştilor
s-a acordat doamnei Victoria Marinescu, pentru remarcabila contribuție la dezvoltarea artei filmului de televiziune. - Diploma de Excelenţă
s-a acordat domnului Gheorghe Dinu pentru cercetare academică în domeniul filmului prin lucrarea „Semiotica limbajului cinematografic”. - Domnului Klaus Eder, secretar general al Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice (FIPRESCI), i s-a acordat titlul de Membru de Onoare şi Trofeul UCIN, pentru importanta contribuţie adusă în sprijinirea filmului românesc peste hotare.
- Premiul Uniunii Cineaștilor din România
i s-a acordat postului TVR2 – pentru proiectul „Duminica filmului românesc”.
În cadrul Galei Premiilor Uniunii Cineaștilor s-au acordat și premiile anuale ale Asociației criticilor și filmologilor din cadrul UCIN
- Premiul Ion Cantacuzino
pentru publicistică cinematografică pentru articolele publicate în presa scrisă şi online i s-a acordat Irinei Trocan; - Premiul George Littera
pentru volumul “Contemporary Romanian Cinema, an Unexpected Miracle” lui Dominieque Nasta; - Premiul pentru carte de cinema:
Mircea Bunescu pentru volumul “Imaginea – O incursiune estetică” - Menţiune Specială
pentru video-book-ul “Limbajul imaginii filmate” Marinei Roman și lui Ion Bucheru.
Foto: Iulia Alexandra Voicu