Review > saramon vs București NonStop

bucuresti-non-stop-review

Dan Chișu încearcă să facă filme de vreo cinci ani încoace. A început în 2010 cu WebSiteStory și apoi, cu o pauză de un an, în 2014, a mai făcut câte o încercare în fiecare an.

Anul acesta a ajuns la filmul cu numărul cinci și poate și la cel mai agreabil film din cariera sa de regizor.

București NonStop este o colecție de patru povestiri care au în comun un singur personaj: vânzătorul unui magazin non-stop de cartier, rocker convins, un pic rasist, interpretat de Gheorghe Ifrim.

Preluând rețeta americană, conform căreia scena de deschidere trebuie să atragă, în mod evident, poate chiar forțat, atenția spectatorului, Chișu își începe filmul urmărind pentru câteva minute bune o tipă în chiloți care-și face bagajele în timp ce vorbește la telefon. Mai târziu ne dăm seama că aceasta, interpretată de Olimpia Melinte, este o prostituată care încearcă să evadeze din București pentru a ajunge acasă, la copilul său.
În povestea ei mai sunt incluse două personaje tipice: un taximetrist, cel care o conduce la clienți (Tudor Smoleanu) și proxenetul (Adrian Titieni).

Making of București NonStop

A doua poveste îi are în prim-plan pe Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, doi tipi fără ocupație, care cumpără mașini vechi, aproape distruse, iar, mai apoi, caută momentul prielnic pentru a provoca accidente cu persoane mai degrabă dispuse să plătească pentru reparații decât să accepte să fie chemată poliția.

Dora (Maria Obretin) și Tedi (Toma Cuzin) sunt personajele principale ale celei de-a treia povești. Cei doi s-au certat pentru că Tedi a înșelat-o, iar acum încearcă să-și ceară iertare, numai că nu poate intra în bloc pentru că nu știe codul de la interfon.

În fine, ultima poveste concepută de Dan Chișu, care este și scenarist, este și cea care domolește ritmul filmului și, prin scenele prelungite, aduce adeseori și senzația de plictiseală. Dorina Lazăr și Ion Besoiu interpretează doi bătrâni care se ciondănesc încontinuu.

Chiar dacă personajele sunt construite superficial iar filmul nu pare să fie interesat să aprofundeze problemele de natură socială pe care le prezintă, București NonStop este agreabil de privit, mai ales datorită actorilor bine-aleși, dar și a replicilor adesea amuzante.

Dan Chișu n-a încercat să adopte stilul minimalist al ”noului val”, nu încearcă să filozofeze, la fel cum nu încearcă nici să facă vreun studiu de personaj. Dan Chișu nu încearcă să facă artă, încă nu are un stil definit și nici nu se bazează pe artificii de regie sau de montaj pentru a-și face poveștile mai interesante. De cinci ani încoace, Dan Chișu încearcă doar să facă filme.

Trailer București NonStop

Verdict: 3/5

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *