Ida e ca o pictură. Regizorul Pawel Pawlikowski este întotdeauna atent la detalii, poate prea atent aș zice, totul e filmat în alb negru, există o simetrie în fiecare cadru, de multe ori acțiunea se desfășoară la baza ecranului, iar muzica apropie acest film de statutul de artă.
Însă, mi-ar fi plăcut ca și personajele să se fi bucurat de aceeași atenție care i-a fost acordată imaginii. Sau măcar povestea.
Filmul, al cărui scenariu a fost scris de către Rebecca Lenkiewicz împreună cu Pawlikowski, începe cu Anna (Agata Trzebuchowska) pregătindu-se să depună jurământul de călugăriță. Dar, înainte de asta, trebuie să facă un lucru. A descoperit că mai are o rudă în viață, pe sora mamei ei, Wanda, interpretată cu multă vitalitate de Agata Kulesza. Simte că are nevoie să o vadă pe aceasta înainte de a lua o decizie importantă ca aceea de a-și dedica viața lui Dumnezeu.
Ce urmează este o călătorie în trecutul familiei ei, află că este evreică, descoperă lucruri despre sine de care nu știa că este în stare.
Pawlikowski se joacă și cu diferențele dintre comunism și fascism, încercând să-i dea filmului o tentă politică.
Interviu cu Paweł Pawlikowski, acordat lui David Poland
Ida e frumos de privit. Dar e complet rece. La fel ca și personajul principal, de altfel. Din păcate, frustrarea e și mai mare când observi că Agata Trzebuchowska este o actriță care ar fi meritat un rol mai bine construit.
De cealaltă parte, Wanda are mai multă viață și aproape că fură atenția spectatorului în fiecare scenă.
Povestea este una generoasă. Două femei, în căutarea propriului trecut, într-o Polonie distrusă de regimurile nazist și sovietic. Pentru Anna, aceasta devine o călătorie care aduce îndoiala în planurile ei de viitor. Pentru Wanda, devine un mod de eliberare.
Dar Pawlikowski este mult prea preocupat cu estetica filmului pentru a mai putea crea conflictele psihologice care i-ar fi dat substanță Idei, l-ar fi transformat dintr-un film frumos dar rece, într-unul plăcut și cu suflet.
Trailer Ida
Verdict: 2/5
Intr-adevar, este un film cu niste imagini superbe, dar nu pot sa iti dau dreptate cand spui ca are o poveste prea simpla si personajele nu au destule conflicte psihologice. Vin aici cu exemplul pe care il dau mereu in situatii de genul: 12 Angry Men. Este unul dintre cele mai bune filme din istorie si ii poti rezuma intriga si conflictul in mai putin de 50 de cuvinte. Ida este la fel. Este simplu, si frumos, si personajele sale trec chiar prin mai multe decat in 12 Angry Men. De la inceput am avut impresia ca Ida (personajul) fierbe in interiorul sau si ca nu isi mai suporta conditia. Vedem si la sfarsit cum da totul afara. Ida (personajul) face foarte multe chestii neasteptate si spontane. Desi in multe momente nu se poate citi pe expresia ei, ne-o arata prin fapte. Aminteste-ti de momentul in care ea o sustine pe matusa ei cand ii santajeaza pe tipii care i-au omorat parintii. Ambele personaje principale sunt foarte complexe si bine intelese de catre scenaristi, si la fel sunt si relatiile lor. Relatia Idei cu muzicianul este interesanta. La inceput nu stii daca el chiar o place, dupa care incepe sa iti placa de el, dupa care iti dai seama ca de fapt Ida era cea care voia sa profite. La fel este si relatia Idei cu matusa sa. Ambele au acelasi scop, dar sunt foarte diferite, iar la sfarsit ambele sunt schimbate. Povestea este simpla, dar cinematografia neconventionala, prestatia (si frumusetea) actritei care a jucat-o pe Ida, si personajele interesante m-au convins sa il consider un film excelent.