Al doilea sezon din Umbre e gata de start

umbre-sezonul-2

Serialul Umbre revine la HBO duminică, 12 noiembrie, după o pauză de vreo doi ani.

Dacă nu ai văzut primul sezon sau nu-ți mai amintești cum s-a terminat, acesta este disponibil în întregime pe HBO GO.

Finalul primului sezon îl găsea pe Relu (Șerban Pavlu) făcând o înțelegere cu Toma (Dorel Vișan), șeful mafiei constănțene, pentru a-l scoate din schemă pe Capitanu’ (Doru Ana). Numai că planurile îi sunt cumva date peste cap când află că fiica sa, Magda (Mădălina Craiu), așteaptă un copil cu Teddy (Gabriel Huian), fiul Căpitanului.

Cel de-al doilea sezon începe cu o secvență inteligent gândită de Bogdan Mirică, cel care s-a ocupat și de scenariu, dar a și regizat patru dintre cele șase episoade. E o secvență de câteva minute care nu e întreruptă de nicio tăietură de montaj și cu o muzică ce se aude undeva în depărtare. Relu, într-un restaurant gol, se ridică de pe o canapea și se îndreaptă spre un salon unde se întâmplă o nuntă. În drumul său este acostat de mai multe personaje, dar Relu nu schițează niciun semn că le-ar da vreun pic de atenție. Volumul muzicii de pe fundal crește pe măsură ce Relu se apropie de destinație. Se pare că ne aflăm la nunta Magdei cu Teddy.

Trailer sezonul 2 Umbre

Șerban Pavlu este principalul motiv pentru care acest serial funcționează. Reușește să-i ofere lui Relu o atitudine care combină caracteristicile unui băiat de cartier cu ale unui familist și reușește să le țină în echilibru.

La nivel de scenariu, ce-am văzut în primul episod nu m-a convins că există o evoluție față de primul sezon. Ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Însă regia pare mai sigură, cadrele parcă sunt împrumutate din cinema, parcă există mai multă grijă pentru încadraturi și pentru coregrafie.

Îți recomand și Câini, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică. Vei regăsi aceeași atmosferă molcomă, aceeași așteptare a punctului culminant. Mirică și-a dezvoltat deja un stil care-l deosebește de alți cineaști români. Are multe elemente împrumutate din cinema-ul independent american, dar reprezintă o atitudine proaspătă în cinema-ul autohton.

Cel de-al doilea sezon al serialului Umbre va debuta pe 12 noiembrie la HBO și pe HBO GO, dar și în alte 16 țări europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *