Box Office > Point Break a oprit supremația Star Wars

În primul weekend din 2016, Point Break (Ro Image 2000, Prorom) a reușit să oprească seria noului Star Wars: Episode VII – The Force Awakens (Forum Film) din fruntea ierarhiei la box office.

Noul Point Break (primul fiind realizat în 1991) a avut un debut excelent, stabilind deja un punct de referință important pentru 2016, cu 1.502.326 lei încasați și 67.399 de spectatori (55 săli), ocupând primul loc la începutul anului. De remarcat că, în 2015, doar nouă filme a depășit suma încasată de Point Break la debut.

Chiar dacă a coborât pe locul al doilea la box office, în cel de-al treilea weekend petrecut pe marile ecrane, Star Wars: Episode VII – The Force Awakens (Forum Film) a depășit și acum un milion de lei, încasând 1.184.307 lei, o scădere de 43%, având, totodată, 51.137 de spectatori (131 săli).

În total, noul film din seria Star Wars a atins 10.825.139 lei, fiind la doar 350.000 de lei de Fast and Furious 7 (Ro Image 2000), cel care a realizat a doua performanță din toate timpurile din România, în 19 săptămâni rulate. Astfel, Star Wars: Episode VII – The Force Awakens are mari șanse să atace performanța realizată de Avatar (Odeon Cineplex), film lansat în 2009, tot în luna decembrie, care a adunat 18.614.408 lei (881.718 spectatori), în 38 de săptămâni rulate.

Revenind la weekendul trecut, Topul 5 a fost completat numai de premiere, ultima treaptă a podiumului fiind ocupată de comedia Sisters (Ro Image 2000), care a încasat 481.487 lei la debut, cu 24.527 spectatori (47 săli).

Foarte aproape de a treia poziție a fost și animația Snow Queen 2 (Freeman Entertainment), care a încasat 441.865 de lei la debut, cu 22.769 spectatori (55 săli), ocupând locul al patrulea.

Ultima premieră care a pătruns în Top 10 a fost Creed (Forum Film), noul film cu celebrul personaj interpretat de Sylvester Stallone, Rocky, încasând 209.643 de lei, cu 10.098 spectatori (33 săli), situându-se pe locul al cincilea la box office.

Weekendul trecut în cifre

Anul 2016 a început cu dreptul, înregistrându-se unul dintre cele mai bune weekenduri la box office. Suma totală încasată a fost aproape de cea mai mare performanță înregistrată (5,2 milioane de lei, din urmă cu două săptămâni) până acum, bifându-se 4.892.385 lei, cu aproape un milion de lei mai mult față de weekendul anterior.

Iar numărul total al spectatorilor a fost cu aproape 40.000 mai mare față de weekendul anterior, înregistrându-se 228.125 de bilete vândute.

Box-Office România

weekend #1: 1 – 3 ianuarie 2016

Date furnizate de Cinemagia

LocFilmLeicinemaMetru
1.Point Break (2015)1.502.32614%
2.Star Wars: Episode VII – The Force Awakens (2015)1.184.30794%
3.Sisters (2015)481.48753%
4.The Snow Queen 2 (2014)441.865--
5.Creed (2015)209.64394%
6.All Gone South (2015)187.07460%
7.The Peanuts Movie (2015)151.97368%
8.In the Heart of the Sea (2015)139.70362%
9.Secret in Their Eyes (2015)99.96015%
10.The Night Before (2015)81.17165%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *