Zucchero vine în România în cadrul turneului de promovare a noului său album, Black Cat World Tour. Acesta va concerta sâmbătă, 12 noiembrie, la Cluj, și luni, 14 noiembrie, la București.
Albumul Black Cat, apărut în martie, a fost inspirat de soundtrack-ul a două filme premiate la Oscar: 12 Years a Slave și Django Unchained.
Acest album a fost creat în timpul turneului meu precedent, din 38 de orase din sudul Statelor Unite. Unele dintre filmele mele favorite sunt “12 Years a Slave” și “Django Unchained”. Am vrut să recreez prin noul meu album sunete și elemente din cele două filme,
– spune Zucchero.
Partigiano Reggiano, primul single lansat de pe albumul Black Cat
Biletele pentru cele două concerte din România pot fi cumpărate online de la toate marile agenții de ticketing (eventim.ro, bilete.ro, iabilet.ro, bilet.ro, blt.ro, biletmaster.ro), de la casa de bilete a Sălii Palatului și prin www.dieselevents.ro, cu un preț între 78 și 348 lei.