o cronică melancolică despre eşec şi tenacitate.

Filmul e reusit, are ritm si intriga, iar eu, care nu am reusit niciodata sa inteleg regulile jocului de baseball, nu am fost deranjat de prea multe detalii tehnice in detrimentul povestii in sine.

Nu am zis nimic despre Brad Pitt. Păi, este bun, este foarte bun, dar în cazul său nu cred că mai reprezintă o surpriză. La fel cum nu mai este nici în cazul lui Philip Seymour Hoffman, din nou rol secundar, din nou admirabil. M-a surprins, în schimb, Jonah Hill, în rol de mâna dreaptă a lui Brad Pitt, un personaj cu adevărat interesant, vă las să-l descoperiți în întregime.

Moneyball e dovada palpabilă a modului în care un sistem cimentat poate fi regândit sau reevaluat complet dacă este privit dintr-un unghi complet nou în care scara valorilor nu e îmbâcsită de etichete.

Bazându-se pe cronica reală şi veselă a lui Michael Lewis despre sprintul celor de la Atheltics spre topul ligii de baseball, „Moneyball” este o privire exuberantă şi ficţională asupra modului în care Billy Bean a ajutat să transforme o echipă, una dintre cele mai sărace din baseball, într-o contracandidată serioasă pentru cele mai bogate francize, ignorând practic tot ceea ce a fost învăţat despre acest sport.

Îi ia ceva timp lui „Moneyball” să se apropie de sentimentul unei partide importante, dar în momentul în care ajunge acolo, precum Athletics la apogeul seriei sale de victorii, vei simţi acea senzaţie de exultare.

Am intrat în sala de cinema ştiind despre ce era vorba în film, dar nu eram pregătit pentru inteligenţa şi profunzimea sa.

„Moneyball” este unul dintre cele mai bune şi mai interesante filme ale anului.

Regizorul Bennett Miller a produs un studiu de personaj cald şi agreabil despre situaţia din instituţiile sportive şi puterea de a acţiona într-un mod original.

Avându-l pe Brad Pitt în cea mai bună formă a sa, este un film care impresionează şi surprinde.

Filmul reușește ceva aproape imposibil: unei persoane căreia nici măcar nu-i place sportul îi va păsa de Billy Beane și de echipa Oakland Athletics din 2002.

Nu trebuie să înțelegi nimic din baseball pentru a-ți plăcea filmul ăsta, o poveste pasionantă despre a avea a doua șansă și despre respectul pentru The Man.

E un film antrenant, aproape exotic.

Moneyball ar fi trebuit să fie un film mai bun decât este.

Baseball-ul se află în centrul poveștii, dar Moneyball nu e un film despre sport. Este un film despre victorii, dar nu despre a câștiga meciuri. Recunosc că această afirmație poate părea de modă veche, dar acesta este un film despre a câștiga în viață, un lucru pe care regizolrul Bennett Miller la probat încă de la primul său film din 2005, nominalizat la Oscar, Capote.

Zallian e genial, dar, uneori, filmele sale pot fi puțin melodramatice. Sorkin e la fel de inteligent, dar nu l-am văzut să se dea înapoi de la ceva ieftin, tipic Hollywood-ului, dacă știe că va vinde. Undeva la mijlocul acestor două puncte sensibile, există o zonă inteligentă, emoționantă, matură și aici se situează Moneyball.

Deși mai abstract decât majoritatea filmelor din mainstream, Moneyball este totuși un film care va capta atenția multor persoane.

Având în vedere că Steven Zaillian și Aaron Sorkin sunt doi dintre cei mai buni scenariști de la Hollywood ai zilelor noastre, nu e deloc de mirare că sunt aici câteva dialoguri fascinante.

Este bine construit, surprinzător și creat cu suficient umor, ceea ce-l face unul dintre filmele de referință ale lui 2011.

mi-a amintit de ce mergem la cinema: pentru a fi emoționați, pentru a ne binedispune, pentru a afla lucruri noi și pentru a ne distra.

Dincolo de orice altceva, Moneyball este o poveste a naibii de bună, care nu uită nicio clipă că grația și perfecțiunea stau în detalii.