Încep filmările pentru al treilea sezon al serialului Umbre

umbre-sezonul-trei-hbo

HBO a dat startul pregătirilor pentru cel de-al treilea sezon al serialului Umbre. Acesta îl are ca scenarist pe Bogdan Mirică iar filmările vor începe în această toamnă.

Mirică face, astfel, din nou echipă cu Andrei Butică, director de imagine al lungmetrajelor Poziția copilului, de Călin Peter Netzer, Toată lumea din familia noastră, de Radu Jude, și Câini, regizat de Mirică.

UMBRE urmărește povestea lui Relu care jonglează cu responsabilitățile sale de familie, dar și de mafie, lumi diferite care încep să se intersecteze din ce în ce mai mult. Finalul sezonului al doilea a prezis un punct fără întoarcere pentru Relu (Șerban Pavlu) atunci când Emilian (Laurențiu Bănescu) pare din ce în ce mai aproape să îl prindă pe Căpitanu și pe apropiații săi.

Separată de Relu, Gina (Maria Obretin) încearcă să îl țină în frâu pe Chuckie (Dan Hurduc), acum adolescent. Fiica lui Relu și a Ginei, Magda (Mădălina Craiu), decide să mai dea o șansă relației cu Teddy (Gabriel Huian), fiul lui Căpitanu, în încercarea de a lăsa în urmă evenimentele traumatizante din trecut.

Noul sezon din Umbre va avea șase episoade și va avea premiera în același timp în toate cele șaptesprezece teritorii HBO Europe.

Primele două sezoane din UMBRE/SHADOWS sunt disponibile în teritoriile HBO Europe pe HBO GO, HBO Nordic și HBO España.

Serialul este bazat pe Small Time Gangster, un format creat de Boilermaker Burberry, licențiat DRG Formats.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *