Deși nici în al doilea weekend nu a avut încasări impresionante, How to Train Your Dragon: The Hidden World / Cum să-ți dresezi dragonul 3 (Ro Image 2000) a rămas pe prima poziție la box office, în weekendul trecut.
Înregistrând o scădere de doar 8% față de weekendul de debut, acesta a avut încasări de 696.088 de lei, cu 32.183 de spectatori, în 82 de săli.
Pe locul secund s-a situat premiera săptămânii trecute cu cele mai mari încasări – Drunk Parents / Și bețivi și mincinoși (Ro Image 2000, Prorom), care a câștigat 508.332 lei, cu 23.912 spectatori, în 77 de săli.
Escape Room / Scapă, dacă poţi! (InterComFilm Distribution) a coborât o poziție față de weekendul de debut, ajungând pe locul al treilea, cu încasări de 303.277 de lei (în scădere cu 51% față de debut) și 14.247 de spectatori, în 62 de săli.
În Top 10 au mai pătruns două dintre premierele săptămânii trecute.
The Prodigy / Anomalie (Forum Film România) – cinemaMetru=50% – a ocupat locul al șaselea, având încasări de 185.342 de lei, cu aproximativ 8.800 de spectatori, în 100 de săli.
Iar Mia and the White Lion / Mia și leul alb (Ro Image 2000, Prorom) s-a situat pe locul al nouălea, cu încasări de 131.127 de lei și 7.226 de spectatori, în 58 de săli.
Singura premieră a săptămânii care nu a intrat în Top 10 a fost Todos lo saben / Toată lumea știe (Independența Film) – cinemaMetru=73%, care avut încasări de 79.686 de lei, cu 4.953 de spectatori, în 24 de săli, ocupând locul 13.
Weekendul trecut în cifre
Suma totală înregistrată în cinematografele din țară a fost cu aproape două sute de mii de lei mai mică decât cea din urmă cu o săptămână, câștigurile generale fiind de 3.313.365 de lei.
Iar în privința numărului de spectatori, acesta a fost, de asemenea, în scădere, cu aproape şase mii de persoane, înregistrându-se aproximativ 157.000 de bilete vândute.
Box-Office România
weekend #6: 8 – 10 februarie 2019
Date furnizate de Cinemagia
Loc | Film | Lei | cinemaMetru |
---|---|---|---|
1. | How to Train Your Dragon: The Hidden World (2019) | 696.088 | 62% |
2. | Drunk Parents (2018) | 508.332 | -- |
3. | Escape Room (2019) | 303.277 | 50% |
4. | A Dog’s Way Home (2019) | 200.727 | 59% |
5. | Aquaman (2018) | 199.484 | 35% |
6. | The Prodigy (2019) | 185.342 | 50% |
7. | Instant Family (2018) | 152.286 | 85% |
8. | Glass (2019) | 145.987 | 20% |
9. | Mia et le lion blanc (2018) | 131.127 | -- |
10. | Serenity (2019) | 118.763 | 17% |