În cel de-al doilea său weekend din cinematografele românești, X-Men: Apocalypse (Odeon Cineplex) a rămas pe prima poziție în topul preferințelor românilor, cu toate că a înregistrat o scădere în privința încasărilor de mai bine de jumătate față de debut.
Totalizând 451.304 lei și 19.527 de spectatori (67 săli), acesta a reușit să depășească premierele săptămânii, care au fost destul de aproape, ocupând celelalte locuri de pe „podium”.
Prima premieră a săptămânii a fost Alice Through the Looking Glass (Forum Film), care în ciuda unor critici mai puțin favorabile, având cinemaMetru=28%, a strâns 17.375 de spectatori (109 săli), câștigând 376.721 de lei.
Locul al treilea la box office în weekend a aparținut celeilalte premiere, anume The Nice Guys (Freeman Entertainment), care are recenzii împărțite, cinemaMetru=74%. Noul film al lui Shane Black a câștigat 326.345 de lei la debut, cu 16.476 de spectatori (67 săli).
De menționat că noul film al regizorului Cristian Mungiu – Bacalaureat (Voodoo Films) – pentru care a luat premiul pentru regie la Cannes, a rămas pe același loc ca la debut, al șaselea. După ce în weekendul de debut nu a impresionat, cu 131.781 de lei (9.671 spectatori/40 săli), fiind cu mult mai puțin față de primele filme românești la box office din ultimii trei ani, dar având cel mai bun debut al vreunui film românesc din 2016, Bacalaureat a înregistrat 96.203 lei în al doilea weekend, cu 6.448 de spectatori (53 săli).
Weekendul trecut în cifre
Trendul descendent a continuat în weekend în privința încasărilor la box office, înregistrându-se o scădere de aproape jumătate de milion de lei, cu un total de 1.985.957 lei.
Numărul spectatorilor a scăzut, de asemenea, cu 20.000 de persoane față de weekendul anterior, bifându-se 98.073 de bilete vândute.
Box-Office România
weekend #22: 27 – 29 mai 2016
Date furnizate de Cinemagia
Loc | Film | Lei | cinemaMetru |
---|---|---|---|
1. | X-Men: Apocalypse (2016) | 451.304 | 58% |
2. | Alice Through the Looking Glass (2016) | 376.721 | 28% |
3. | The Nice Guys (2016) | 326.345 | 74% |
4. | The Angry Birds Movie (2016) | 241.345 | 75% |
5. | Bad Neighbors 2 (2016) | 181.599 | 31% |
6. | Bacalaureat (2016) | 96.203 | 94% |
7. | Captain America: Civil War (2016) | 89.528 | 92% |
8. | The Jungle Book (2016) | 81.330 | 92% |
9. | Mother’s Day (2016) | 56.388 | 4% |
10. | Robinson Crusoe (2016) | 24.072 | -- |